«

»

e-DiaspoRO

 

 

Buletin Informativ nr. 47 din 6 Ianuarie 2017

 

 

 

 

 

 

MESAJ DE ANUL NOU

 

MESAJUL PREŞEDINTELUI CU PRILEJUL ANULUI NOU ŞI ÎMPLINIRII A 10 ANI DE LA ADERAREA ROMÂNIEI LA UE

 

Sâmbătă, 31 decembrie a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis următorul mesaj:

 

Dragi români,

 

În urmă cu zece ani, ţara noastră devenea oficial stat membru al Uniunii Europene, un obiectiv care nu ar fi fost posibil fără efortul depus de fiecare dintre noi.

 

Acum un deceniu, părinții au început să construiască pentru copiii lor o lume mai bună. Opțiunea europeană a României a avut o puternică susţinere publică pentru că oamenii au aderat, în primul rând, la un set de valori şi principii: o democrație consolidată, domnia legii, o viață demnă, în pace și bunăstare.

 

De aceea, urmașii celor care au construit România europeană au datoria să păstreze și să întărească pentru generațiile care vin moștenirea pe care au primit-o. Progresele făcute până acum nu trebuie încetinite, ci continuate cu determinare şi responsabilitate.

 

Dragi români,

 

Fie că trăiţi în ţară sau sunteți plecați peste hotare, nu vă pierdeți încrederea în România! Mai avem încă multe de făcut, dar am speranţa că, împreună, vom reuşi!

 

La mulți ani tuturor și un An Nou fericit!”

 

Vedeţi aici şi înregistrarea video a mesajului: http://www.presidency.ro/ro/media/mesaje/mesajul-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-transmis-cu-prilejul-anului-nou1483172794

 

JUSTIŢIE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI A PARTICIPAT LA ŞEDINŢA DE CONSTITUIRE A CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII

 

Vineri, 6 ianuarie a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut o alocuțiune la Institutul Naţional al Magistraturii, în cadrul şedinţei de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii.

 

Preşedintele României a declarat, între altele:

 

„Daţi-mi voie, în primul rând, să vă spun «La Mulţi Ani!» şi să vă felicit pentru alegerea în Consiliul Superior al Magistraturii. (…)

 

Daţi-mi voie să bazez cele câteva idei la începutul acestei şedinţe pe un articol din Constituţie, articolul 133, aliniatul 1, care vă defineşte activitatea: «Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiţiei».

 

Greu de găsit o sarcină mai dificilă descrisă în mai puţine cuvinte. (…)

 

Nicio democraţie, niciun stat de drept nu poate să funcţioneze fără o justiţie independentă. Justiţia independentă înseamnă, şi asta înţeleg toţi foarte uşor, că nimeni nu trebuie să se amestece în treaba judecătorilor şi în treaba procurorilor, dar înseamnă în aceeași măsură şi faptul, şi asta este stipulat tot în Constituţie, că nimeni nu este mai presus de lege. (…). Nu şi-a imaginat nimeni că un simplu hoţ se poate considera sau are pretenţia să fie deasupra legii. Dar sunt unii care chiar au impresia că lor poate li se cuvine să fie deasupra legii, şi mă refer aici la persoane care, de regulă, au poziţii publice, or aşa ceva nu se poate. (…)

 

O democrație puternică, fără stat de drept, fără justiție independentă, nu există. (…) Întregul aparat de stat, toate instituțiile statului, trebuie nu doar să conștientizeze importanța acestui lucru, ci să se implice activ pentru a sprijini sistemul judiciar în a rămâne independent. Un sistem judiciar vulnerabil este ceea ce își doresc dușmanii României, fiindcă, dacă sistemul judiciar devine vulnerabil, nimic nu mai stă în picioare în România. (…)

 

Să nu își imagineze cineva, chit că unii din zona noastră geografică cred că își imaginează, că se poate construi un stat puternic, național, fără o justiție independentă. (…)

 

Judecătorii şi procurorii sunt repere morale, şi atunci trebuie să conștientizaţi că opinia dumneavoastră nu este doar valoroasă, este importantă pentru publicul general. Ar fi greşit, după părerea mea, să vă izolaţi şi să nu comunicaţi cu celelalte instituţii şi să nu comunicaţi opinii care ţin de independenţa justiţiei şi de statul de drept. Spuneţi aceste lucruri, spuneţi-le cu voce tare! (…)

 

Din sistemul judiciar nu trebuie să emane doar dreptate şi jurisprudenţă, ci şi moralitate, ori moralitatea trebuie spusă. Altfel nu ajunge la destinatari. (…)

 

Suntem la începutul anului și, de regulă, la început de an, în afară de urările ce se cuvin, lumea se gândește la ce va fi în anul care vine, ce ar putea să fie bun, ce ar putea să reprezinte amenințări. Și despre una dintre ele trebuie să vorbesc astăzi, în acest loc, unde se conduce independența justiției, în Consiliul Superior al Magistraturii.

 

Este vorba despre speța nefericită care se numește amnistie și grațiere, un deziderat al unor politicieni. (…)

 

Un astfel de demers, o lege a amnistiei și grațierii, care ar spăla păcatele nu numai ale unor hoți care pot fi periculoși pentru persoane, poate și pentru societate, dar ar albi dosarele politicienilor, ar fi o catastrofă pentru democrația românească (…).

 

Dacă ar exista o astfel de inițiativă, eu m-aș opune cu toată greutatea și puterea funcției prezidențiale! Sper să nu fie cazul.

 

Și ca să reducem probabilitatea unui astfel de demers, am spus aceste lucruri în public, în fața dumneavoastră, care, cu siguranță, le cântăriți așa cum se cuvine.

 

Vă doresc, doamnelor și domnilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, un mandat de succes! (…).

 

Vedeţi aici întreaga alocuţiune: http://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/alocutiunea-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinuta-in-cadrul-sedintei-de-constituire-a-consiliului-superior-al-magistraturii

 

 

CRITERII DE INTEGRITATE ÎN VIAŢA PUBLICĂ

 

Joi, 5 ianuarie a.c., Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, doamna Mădălina Dobrovolschi, a susținut la Palatul Cotroceni, o declarație de presă cu privire la demersul Avocatului Poporului de a ataca la Curtea Constituţională a României (CCR) articolul 2 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

 

Articolul 2 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor prevede ca:

Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1).

Vedeţi sesizarea Avocatului Poporului aici: http://www.avp.ro/comunicate2017/comunicat_5ianuarie2017.pdf

 

În acest context, Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, doamna Mădălina Dobrovolschi, a declarat, între altele:

 

În 16 ani, Avocatul Poporului, indiferent de numele persoanei care a ocupat această funcție, nu a considerat că textul legii reprezintă probleme pentru drepturile și libertățile cetățenești.

 

Drept urmare, această lege, în acest interval lung, nu a fost contestată, pentru că, până la urmă, este în interesul tuturor ca societatea să fie condusă de persoane integre. (…)

 

Președintele României trage un semnal de alarmă, pentru că toți românii trebuie să înțeleagă cât de periculos este un astfel de demers. Practic, prin demersul Avocatului Poporului, se poate deschide poarta condamnaților penali să ajungă să ne conducă, să ocupe funcții înalte în stat.”

 

Vedeţi aici întreaga declaraţie de presă: http://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-purtator-de-cuvant/declaratia-de-presa-a-purtatorului-de-cuvant-al-presedintelui-romaniei-madalina-dobrovolschi1483624972

 

NOUL GUVERN

 

 

 

 

 

DEPUNEREA JURĂMÂNTULUI DE ÎNVESTITURĂ ÎN FUNCŢIE A MEMBRILOR GUVERNULUI

 

Miercuri, 4 ianuarie a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut la Palatul Cotroceni, un discurs în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a membrilor Guvernului României.

 

Între altele, Preşedintele României a declarat:

 

“Domnule Prim-ministru Grindeanu,

Onorați membri ai Guvernului,

 

Daţi-mi voie, în primul rând, să vă felicit pentru votul de încredere pe care l-ați primit în Parlamentul României și, evident, pentru depunerea jurământului. Din acest moment dumneavoastră sunteți Guvernul României.

 

Aveți o misiune grea, aveți de îndeplinit promisiuni complicate. Trebuie să livrați ceea ce a fost promis în campania electorală. (…) Campania electorală nu este doar un circ mediatic, cu toate că și asta este, ci în campania electorală s-au făcut promisiuni.

 

De asta ați fost votați, și mă adresez aici celor care sunt parlamentari și șefi în Parlament, și asta trebuie să livreze Guvernul. Sper ca, într-o zi, să-mi explicați cum veți face, în așa fel încât să vă încadrați într-un deficit bugetar de 3%, să creșteți salariile, să scădeți impozitul, TVA-ul și multe alte lucruri. Eu îmi doresc să faceţi aceste chestiuni. (…). [V doresc să aveți un mandat de succes! Românii își doresc să aibă un guvern de succes.

 

Câteva lucruri, însă, cred că se așteaptă de la dumneavoastră, cel puțin eu aștept aceste lucruri și cred că sunt în asentimentul românilor cu aceste așteptări.

 

În primul rând, aștept să păstrați clară, vizibilă și declarată, orientarea euro-atlantică a României, asta însemnând să faceți tot ce poate un Guvern, şi poate, să întăriți poziţia României în cadrul NATO și în cadrul Uniunii Europene.

 

Eu aștept, și mulți așteaptă, nu toți, dar foarte mulți așteaptă, să faceți tot ce se poate, și se poate, să sprijiniți o justiție independentă în România. Asta înseamnă întărirea statului de drept. Aţi jurat că veţi face tot ce puteţi pentru o democraţie matură în România. O democraţie fără o justiţie independentă și fără un stat de drept nu putem să ne imaginăm în Europa. (…)

 

Şi, în fine, sunt convins că jurământul pe care l-aţi făcut astăzi v-a convins că, pentru România, este foarte important să vă îngrijiți de securitatea naţională. Asta garantează până la urmă şi unitatea, şi independența, şi integritatea teritorială, şi suveranitatea. Fără securitate naţională, aceste lucruri s-ar putea să nu fie de la sine înţelese. O securitatea naţională care în mod clar este în strânsă legătură cu stabilitatea României. Și, dacă vorbesc de stabilitate, este important să ştiţi că pentru noi nu contează doar stabilitatea internă, ci şi stabilitatea regională. România este o ţară care poate şi vrea să fie, ceea ce eu am numit în repetate rânduri, România puternică. (…)

 

Vă doresc tuturor mult succes pentru România!”

 

Vedeţi aici întreaga alocuţiune: http://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/discursul-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinut-in-cadrul-ceremoniei-de-depunere-a-juramantului-de-investitura-in-functie-a-membrilor-guvernului-romaniei1483553753

 

 

 

 

 

 

 

 

AUDIEREA MINIŞTRILOR DE EXTERNE ŞI PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI

 

Miercuri, 4 ianuarie a.c., au avut loc, la Palatul Parlamentului, audierile miniştrilor propuşi:

 

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, doamna Andreea Păstârnac, a fost audiată în comisiile reunite pentru politică externă şi pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor şi din Senat.

 

Puteţi urmări discuţiile din cadrul audierii aici:

https://www.privesc.eu/Arhiva/72918/Audierea-candidatului-la-functia-de-ministru-pentru-Romanii-de-pretutindeni–Andreea-Pastarnac

 

Ministrul de Externe, domnul Teodor-Viorel Meleşcanu, a fost audiat în comisiile reunite de politică externă din Camera Deputaţilor şi din Senat.

 

Puteţi urmări discuţiile din cadrul audierii aici:

https://www.privesc.eu/Arhiva/72917/Audierea-candidatului-la-functia-de-ministru-al-Afacerilor-Externe–Teodor-Melescanu

 

EDUCAŢIE

 

GALA STUDENȚILOR ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE 2017

 

Joi, 5 ianuarie a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu ocazia Galei Studenților Români din Străinătate.

 

Mesajul a fost prezentat de către doamna Ligia Deca, Consilier de Stat, Departamentul Educație și Cercetare.

 

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

 

„Gala Studenţilor Români din Străinătate a devenit un reper în calendarul de evenimente de la început de an. A ajuns la ediţia a opta şi mă bucur să constat că an de an studenţi de elită în domeniul în care se pregătesc sunt celebraţi cu tenacitate de Liga Studenţilor Români din Străinătate.

 

Veţi premia în această seară „Excelenţa academică”. Îi felicit pe toţi cei care au fost nominalizaţi, pentru că impun tuturor, dar şi sieşi, standarde înalte, devenind astfel modele pentru colegii lor şi pentru întreaga societate. Munca, străduinţa, rigoarea, pasiunea, lucrul în echipă, disciplina, curiozitatea sunt lucruri pe care se clădeşte excelenţa, dar despre care se vorbeşte destul de puţin în societatea noastră. Am insistat în numeroase intervenţii publice pe faptul că meritocraţia este una dintre cheile care va duce la o dezvoltare accelerată a României, la acea Românie puternică, privită cu respect în străinătate şi de care vrem să fim mândri. Voi sunteţi un exemplu viu că România are resurse pentru a merge în acea direcţie.(…)

 

Am vorbit cu foarte mulţi membri ai comunităţii româneşti din diaspora şi ştiu că nu îşi uită originea şi că sunt mândri de ţara de unde au plecat şi unde se vor întoarce probabil la un anumit moment în viaţa lor. În ultimul an România a făcut paşi importanţi în chestiuni precum simplificarea proceselor birocratice, transparenţa decizională, încurajarea antreprenoriatului şi recunoaşterea diplomelor, măsuri menite să stimuleze întoarcerea tinerilor români în ţară. Şi asta pentru că ştim că foarte mulţi doresc să contribuie, într-un fel sau altul, la dezvoltarea şi la prosperitatea României prin activitatea lor profesională, voluntariat sau critică constructivă. (…)

 

S-au împlinit, zilele acestea, zece ani de când România este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Unul dintre principalele beneficii ale adeziunii la Uniunea Europeană a fost accesul tinerilor români la educația de cel mai înalt nivel, în marile centre universitare ale lumii. (…) Acest fapt le-a marcat destinul, dar sunt convins că a avut un mare impact şi asupra universităților şi comunităţilor din care proveneau.

 

În încheiere, vă urez mult succes în carierele voastre universitare şi profesionale şi vă invit să faceţi diferenţa prin excelenţă oriunde v-aţi afla!”

 

Vedeţi aici întregul mesaj: http://www.presidency.ro/ro/media/mesaje/mesajul-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-transmis-cu-ocazia-galei-studentilor-romani-din-strainatate-2017

 

FACILITĂŢI PENTRU DIASPORA (actualizat)

 

25 DE MĂSURI PENTRU DIASPORA

Bilanţul facilităţilor pentru românii din afara graniţelor ţării – 2016

 

 

Preocuparea Preşedintelui României pentru românii din afara graniţelor (v. alocuţiunea din 23 februarie 2016, când Preşedintele a declarat „atenţia faţă de Diaspora o prioritate naţională” [1]), a creat premisele ca românii din afara ţării să beneficieze acum de mai multe facilităţi în relaţia cu statul, printre care:

 

COMUNICARE, FACILITĂŢI ADMINISTRATIVE ŞI SERVICII CONSULARE

 

  • E-Consulat” – Posibilitatea depunerii online a cererilor pentru servicii consulare (www.econsulat.ro):
  • cetăţenie
  • documente de călătorie
  • acte de stare civilă
  • acte notariale
  • obţinere acte din România, etc.
  •  

 

 

 

ORGANIZARE ŞI FINANŢĂRI PENTRU COMUNITĂŢILE ROMÂNEŞTI

 

 

http://www.dprp.gov.ro/normele-de-aplicare-a-legii-nr-862016-privind-institutirea-centrelor-comunitare-romanesti-in-strainatate/

  •  

 

 

http://www.cdep.ro/bp/docs/F447065176/Scanjob_20161115_140020.pdf

 

 

RECUNOAŞTERE STUDII ŞI CERCETARE

 

  • Proceduri simplificate de recunoaştere a titlurilor academice obţinute în străinătate* http://www.cnred.edu.ro/
  • diplomele de doctor obţinute în străinătate,
  • calitatea de conducător de doctorat în străinătate,
  • funcţiile didactice ocupate în învăţământul superior din străinătate.
  • * În curând vor fi publicate în Monitorul Oficial şi metodologiile de recunoaştere a titlurilor academice obţinute în străinătate la nivel de licenţă şi masterat.

* În curând vor fi publicate în Monitorul Oficial şi metodologiile de recunoaştere a titlurilor academice obţinute în străinătate la nivel de licenţă şi masterat.

  •  

 

  • Locuri fără plata taxelor de școlarizare şi burse în învăţământul preuniversitar şi superior de stat şi particular din România pentru românii de pretutindeni – https://www.edu.ro/romanii-de-pretutindeni
  •  

 

* În iunie 2016 a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă care prevede că începând cu luna august, persoanele care realizează venituri ca urmare a desfășurării activității de cercetare sunt scutite de la plata impozitului pe venit. Mai multe detalii aici: https://www.edu.ro/sites/default/files/ordin%20comun_4947.pdf

 

 

COPII SINGURI ACASĂ

 

http://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/intalnirea-grupului-de-lucru-interinstitutional-dedicat-situatiei-copiilor-ai-caror-parinti-muncesc-in-strainatate

 

 

  • REÎNTOARCEREA ÎN ŢARĂ

REÎNTOARCEREA ÎN ŢARĂ

  •  

 

*Informaţie disponibilă şi pe aplicaţia mobilă ROdiaspora: http://gov.ro/ro/media/comunicate/rodiaspora-aplicatia-mobila-a-votantului-din-strainatate&page=1

  •  

 

 

 

ÎNCURAJAREA ANTREPRENORIATULUI DIASPOREI

 

 

  • Antreprenori români de pretutindeni” – Acordarea a 300 de burse de studiu online şi mentorat în afaceri pentru tinerii români din afara graniţelor ţării care vor să își deschidă o afacere în România
  • https://www.mae.ro/node/37642

https://www.mae.ro/node/37642

  •  

 

  • AgroDiaspora” – Acces la finanţare pentru activităţi agricole (ferme de legume, livezi, plantaţii, ferme de animale, etc.) şi non-agricole desfăşurate în România (olărit, brodat, prelucrarea manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii etc.) – http://www.madr.ro/dezvoltare-rurala.html
  • Nota bene: În plus, de la 1 august 2016, TVA-ul a scăzut la 9% pentru lucrări agricole, pentru materia primă necesare lucrărilor agricole şi pentru prestarea de servicii specifice lucrărilor agricole şi întreţinerii culturilor agricole.

Nota bene: În plus, de la 1 august 2016, TVA-ul a scăzut la 9% pentru lucrări agricole, pentru materia primă necesare lucrărilor agricole şi pentru prestarea de servicii specifice lucrărilor agricole şi întreţinerii culturilor agricole.

  •  

 

 

 

FACILITĂŢI FISCALE ŞI LEGALE

 

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/dispora7iulie2016_26_07.pdf

*Informaţie disponibilă şi pe aplicaţia mobilă ROdiaspora: http://gov.ro/ro/media/comunicate/rodiaspora-aplicatia-mobila-a-votantului-din-strainatate&page=1

  •  

 

https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public

  •  

 

http://www.dprp.gov.ro/ghidul-lucratorului-roman-in-strainatate/

*Informaţie disponibilă şi pe aplicaţia mobilă ROdiaspora: http://gov.ro/ro/media/comunicate/rodiaspora-aplicatia-mobila-a-votantului-din-strainatate&page=1

 

 

IMPLICARE CIVICĂ SI DEBIROCRATIZARE

 

 

http://dialogcivic.gov.ro/2016/12/12-luni-dedicate-transparentei-si-participarii-publice-in-actul-decizional/

  •  

 

http://dialogcivic.gov.ro/2016/12/12-luni-dedicate-transparentei-si-participarii-publice-in-actul-decizional/

  •  

 

http://gov.ro/ro/stiri/maisimplu-pentru-cetateni-i-companii

  • certificatele de atestare fiscală cerute și transmise în format electronic de și către instituții publice (s-au eliminat deplasările la ghișeu),
  • renunţarea la copiile legalizate notarial,
  • documentele pentru primirea indemnizației de șomaj şi creșterea copilului transmise și în formă electronică, etc.

 

 

MOBILITATE

 

http://www.presidency.ro/ro/media/agenda-presedintelui/presedintele-romaniei-saluta-semnarea-tratatului-comercial-intre-uniunea-europeana-si-canada-ceta.

  •  

 

 

 

***

 

Astfel de măsuri reprezintă o consecinţă a atenţiei speciale acordată de Seful Statului, realizarea lor depinde de Guvern, iar cadrul legislativ adecvat este asigurat de Parlament — ambele sunt noi din 2017.

 

 

 

[1] Alocuţiunea Preşedintelui României din 23 februarie 2016: http://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/alocutiunea-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinuta-in-cadrul-evenimentului-intitulat-diaspora-romaneasca-vector-de-dezvoltare

===============================================================

Buletin Informativ publicat de: Administratia Prezidentiala a Romaniei – Departamentul pentru Relatia cu Romanii din Afara Granitelor – Adresa: B-dul Geniului, Nr. 1-3, Sector 6, Bucuresti 060116, Romania – Telephone: 001-40-21-319-3129 – Facsimile: +40-21-312-0433 – E-mail address: diaspora@presidency.ro – Website address: www.presidency.ro