«

e-DiaspoRO

Buletin Informativ nr. 77 din 11 August 2017

 

 

 

APĂRARE NAŢIONALĂ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PREŞEDINTELE IOHANNIS LA CEREMONIA COMEMORATIVĂ A CENTENARULUI BĂTĂLIEI DE LA MĂRĂȘEȘTI

 

Duminică, 6 august a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, județul Vrancea, o alocuțiune în cadrul ceremoniei comemorative a Centenarului Bătăliei de la Mărășești.

 

Preşedintele României a declarat, între altele:

“Astăzi se împlinesc 100 de ani de la începutul bătăliei de la Mărășești, încheiată cu biruința eroică a Armatei Române. Aceasta a fost obținută însă cu tragicul preț a peste 25.000 de militari români, morți, răniți și dispăruți.

 

În numele statului român, îmi plec fruntea în memoria eroilor care-și dorm în glorie somnul de veci în Mausoleul de la Mărășești. Nu-i vom uita niciodată!

Triumful istoric de la Mărășești, împreună cu victoriile de la Mărăști și Oituz, ne-au salvat ființa statală, ne-au redat demnitatea de a exista ca națiune și au renăscut speranța în Marea Unire.

 

Nu putem uita: izbânda de la Mărășești a fost prima bătălie în care Armata Română a fost întărită cu viteazul corp al voluntarilor ardeleni.

 

Este momentul potrivit să evocăm astăzi cu recunoștință sprijinul misiunii militare franceze de sub comanda Generalului Berthelot, care a contribuit semnificativ la victoriile din vara anului 1917.

 

Îi onorăm, totodată, pe militarii ruși căzuți în luptă, pe câmpul de bătălie de la Mărășești, alături de ostașii români.

 

La un secol de la Primul Război Mondial, îi pomenim pe cei căzuți în luptă care se odihnesc în pământul țării noastre, indiferent de steagul sub care au luptat şi de limba în care au jurat credință acestuia. Fie-le țărâna ușoară! (…)

 

O deviză curajoasă stă de atunci ca un legământ al Armatei noastre: Pe aici nu se trece!

 

La un secol de atunci, România este un stat puternic, pe care aliaţii şi partenerii se pot baza, pilon de stabilitate şi securitate în această regiune. Iar acest lucru se datorează în mare măsură și Armatei României. (…)

 

Anul 1917 a fost pentru România cea mai grea perioadă din existența ei modernăNiciodată existența statului român nu a stat într-o cumpănă atât de fragilă, depinzând vital de viziunea decidenților și de patriotismul conducătorilor. Nicicând țara noastră nu a datorat mai mult spiritului de sacrificiu al poporului și al armatei sale. (…)

 

Este meritul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, al Guvernului și al politicienilor epocii, de a fi însuflețit națiunea prin exemplul lor de stăruință politică și diplomatică. Deciziile de atunci ale clasei politice, în angajamentul ei pentru o Românie întregităscopul intrării în Marele Război alături de Antantă – dar și modernizată, europenizată, sunt exemplu de legiferare cu responsabilitate și asumare a datoriei până la sacrificiu.

 

Rememorarea Primului Război Mondial este un prilej pentru a pune în valoare semnificația sa actuală, în acest moment de cotitură în istoria Europei și a lumii. Marele Război a însemnat pentru multe națiuni, printre care și România, o piatră de hotar. (…)

 

Trăim de peste 70 de ani cea mai lungă perioadă fără conflicte armate din istoria continentului nostru. Aceasta se datorează existenței Uniunii Europene, un proiect din care, de zece ani, și România face parte. Cea de-a doua jumătate a secolului XX ne arată pacea poate fi menținută doar prin integrarea europeană. între aceasta și păstrarea identităților naționale există o deplină compatibilitate, atunci când clasa politică își asumă cu responsabilitate misiunea Uniunii: construirea unei Europe a securității, prosperității și solidarității.

 

Într-o perioadă în care valorile Uniunii Europene sunt atacate de populism și demagogie, comemorarea Marelui Război aduce cel mai puternic argument în favoarea proiectului european: pacea! (…)

 

chem, în cea mai profundă expresie a cinstirii trecutului, ne unim energiile pentru a face din proiectul european o construcție solidă pentru viitorul generațiilor următoare. Vom asigura, astfel, consolidarea democrației, prosperității și securității pe continentul nostru.

 

Implicarea activă a României în acest proces, inclusiv prin elaborarea unui proiect de țară, reprezintă și un angajament concret pentru dezvoltarea și progresul țării noastre.

 

Cea mai de preț recunoștință pe care o putem exprima față de sacrificiul generației Marii noastre Uniri este de a ne asuma, la rândul nostru, cu responsabilitate, construirea unei Românii puternice și încrezătoare în parcursul său.

 

O Românie educată și competitivă.

O Românie care protejează drepturile și libertățile cetățenilor săi oriunde s-ar afla, indiferent dacă sunt parte a unei majorități sau parte a unei minorități.

O Românie respectată, construită pe politici stabile și credibile.

O naţiune hotărâtă să-şi atingă adevăratul potențial la care au visat înaintașii noștri.

 

mulțumesc!

 

Vedeţi întreaga alocuţiune aici: http://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/alocutiunea-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinuta-in-cadrul-ceremoniei-comemorative-a-centenarului-bataliei-de-la-marasesti

 

 

MINORITĂŢI NAŢIONALE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A 27-A ÎNTÂLNIRE A SAȘILOR TRANSILVĂNENI

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut sâmbătă, 5 august a.c., la Sibiu, o alocuțiune cu prilejul celei de a 27-a Întâlniri a Sașilor transilvăneni.

Preşedintele României a declarat, între altele:

“Vă întâmpin cu căldură în România, la Sibiu, capitala istorică a sașilor din frumoasa noastră Transilvanie!

 

Este pentru mine o mare bucurie să-i salut la această mare întrunire pe toţi cei care, după cum se vede, poartă pe mai departe cu mândrie, ca un titlu de onoare, identitatea, amintirea şi spiritul specific al saşilor transilvăneni. (…)

 

Prezenţa lor este dovada că noile generaţii văd în Transilvania nu doar regiunea de unde provin părinţii lor, dar şi un loc care îi interesează, pentru că de aici le vine identitatea (…). [Sunt] rodul unei comunități care, timp de secole, a dat locului în care s-a stabilit – cât şi lumii întregi – multe exemple de viziune umanistă, de inventivitate şi de stăruință.

 

Aceste calităţi au fost ilustrate de personalități intrate deja în istoria universală, precum Johannes Honterus, Konrad Haas, Samuel von Brukenthal, Stefan Ludwig Roth, ori Hermann Oberth. Viața şi opera lor, ca şi a multor altora, constituie stâlpii pe care s-a ridicat civilizaţia săsească din Transilvania, dar pe care s-a sprijinit și evoluţia României.

 

Acum 900 de ani, strămoșii voștri au găsit în Transilvania oportunitatea unei vieți în credința lui Dumnezeu și în libertate.

 

Lucrându-și pământul și luptând pentru păstrarea libertății, acei «Hospites Saxones et Flandrenses» au dat naștere unor puternice comunități săsești, ce se disting și astăzi prin istoricele lor biserici fortificate.(…)

 

Mesajul fundamental al istoriei sașilor transilvăneni, pe care-l rostesc piatra cetăților, cărțile, tradițiile muncii și portului, este acela de a-l căuta neobosit pe Dumnezeu, de a nu renunța niciodată la lupta pentru libertate. avem toată viața respect față de celălalt, prețuim solidaritatea și toleranța.

 

Oricât de departe de aceste locuri ați trăi, acest de neînlocuit tezaur, care aparține celui mai umil sat din Transilvania, dar deopotrivă României și umanității în integralitatea ei, ne reapropie și ne reunește.

 

Din Sibiu, acum 10 ani una dintre cele mai iubite și apreciate Capitale Culturale Europene, chem povestiți copiilor și nepoților, în graiul vostru tradițional, despre ținutul celor șapte cetăți. Îndemnați-i cunoască, cinstească și să-și însușească valorile care ne-au făcut cunoscuți, iubiți și respectați.

 

Istoria multiseculară a sașilor din Transilvania ne arată libertatea oamenilor este resursa vitală și cea mai importantă energie de dezvoltare a comunităților.(…)

 

Ultimii 50 de ani ai secolului XX au sărăcit România de bogățiile și elitele sale, au secătuit-o de aspirațiile care se sprijineau pe valorile democrației europene. (…)

 

Acum 100 de ani, alături de majoritatea românească, sașii din Transilvania au văzut în România Marii Uniri spațiul libertății promise înaintașilor lor.

 

La un secol de la acel moment, în noul cadru european din care facem parte, în calitate de Președinte al țării, susțin avem șansa oferim noilor generații argumente și fapte pentru ca România Centenarului fie redescoperită drept loc al oportunității și prosperității.

 

invit alăturați acestui proiect al libertății și toleranței, unde dumneavoastră, sașii din Transilvania, indiferent de unde ați venit astăzi la Sibiu, sunteți acasă!

 

Mulțumesc!

 

Vedeţi întreaga alocuţiune, tradusă şi în limba germană, aici: http://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/alocutiunea-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinuta-cu-prilejul-celei-de-a-27-a-intalniri-a-sasilor-transilvaneni

 

 

CSAT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ȘEDINȚA CONSILIULUI SUPREM DE APĂRARE A ȚĂRII

 

Marți, 1 august a.c., a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condusă de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în cadrul căreia au fost aprobate Planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026 şi numirea directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

 

Planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026 a fost retras de pe Ordinea de zi a şedinţei Consiliului din 4 iulie a.c., întrucât nu a fost adaptat în concordanţă cu prevederile Acordului politic naţional de alocare a 2% din PIB pentru Apărare, asumat, la începutul anului 2015, de către toate partidele politice, la inițiativa Președintelui României.

 

Forma revizuită a acestui Plan, care respectă implementarea acestui acord, i-a fost prezentată Președintelui României de către ministrul apărării naționale, în cadrul întrevederii din data de 26 iulie a.c.

 

Planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026 este documentul prin care se realizează o planificare multianuală a programelor de înzestrare, în concordanță cu prevederile Strategiei de înzestrare a Armatei României şi ale Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă.

 

Programele de înzestrare reprezintă totalitatea activităților derulate pentru dotarea Armatei României cu tipuri de armament, tehnică de luptă şi echipamente militare, fundamentate pe baza aprobării Consiliului de Supraveghere a Cerințelor şi care cuprind derularea procedurii de achiziţie, livrare, testare şi intrare în dotare a produselor planificate, în cantitățile necesare şi la cerinţele calitative solicitate.

 

În luna mai a acestui an, Parlamentul României a aprobat inițierea procedurilor de atribuire a contractelor aferente pentru opt programe de înzestrare, care depășesc 100 de milioane de euro fiecare.

 

Pentru realizarea acestor Programe de înzestrare, cu fonduri multianuale planificate în valoare de 9,8 miliarde euro, se va avea în vedere implicarea industriei naționale de apărare, care trebuie să își modernizeze și să își dezvolte capacități militare de producție adecvate.

 

Armata României trebuie să beneficieze de alocare coerentă și susținută a resurselor întrucât subfinanțarea în Apărare ar afecta într-un mod grav îndeplinirea misiunilor de bază și capacitatea operațională a Armatei noastre. (…)

 

http://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/sedinta-consiliului-suprem-de-aparare-a-tarii1501592072

 

 

IMNUL NAŢIONAL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

29 IULIE – ZIUA IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 29 iulie a.c., un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Național al României.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului transmis de Preşedintele României:

„«Ziua Imnului Național», sărbătorită în fiecare an pe 29 iulie, este un moment solemn, care ne oferă nouă, românilor, prilejul de a ne reafirma atașamentul față de valorile și principiile care au stat la baza statului român modern.

 

Versurile poemului patriotic «Un răsunet», scrise de Andrei Mureșanu și intonate pe acordurile melodice create de Anton Pann, au reprezentat întotdeauna un îndemn la libertate și o chemare la unitate a tuturor românilor pentru a obține suveranitatea națională.

 

Devenit în mod oficial Imnul Național al României în anul 1990, acesta a fost cântat pentru prima dată în contextul efervescenței revoluționare din 1848, iar apoi în momente cruciale din istoria țării, în Primul și Al Doilea Război Mondial, în timpul Războiului de Independență și la Marea Unire din 1918. Astăzi, valoarea imnului este consacrată de Constituția României ca simbol național, alături de drapelul tricolor, stema și sigiliul statului.

 

«Deșteaptă-te, române!» este un catalizator al coeziunii naționale și sociale, iar prin spiritul mobilizator și energia transmise, Imnul reprezintă chintesența eforturilor depuse pentru atingerea obiectivelor majore ale țării noastre, de a construi o Românie puternică și prosperă în Europa și în lume.

 

În zi de sărbătoare, vă îndemn să onorăm acest simbol național și să îl intonăm cu mândrie, ca gest de solidaritate, afirmându-ne identitatea națională, unitatea și patriotismul. Cinstim totodată memoria celor care au contribuit la consolidarea statului român și transmitem respectul nostru față de trecut.

 

Fie ca «Deșteaptă-te, române!» să răsune de cât mai multe ori și să ne fie mereu călăuză pe drumul devenirii noastre!

 

La mulți ani, România! La mulți ani Imnului Național!”

 

Vedeţi mesajul Preşedintelui şi aici: http://www.presidency.ro/ro/media/mesaje/mesajul-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-transmis-cu-ocazia-zilei-imnului-national-al-romaniei

 

 

TRAFIC LA FRONTIERE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI DACĂ VENIŢI ÎN ŢARĂ ÎN VACANŢĂ

 

Pentru cei care se întorc în ţară în această perioadă, reamintim de aplicaţia online lansată de Poliţia de Frontieră Română, care prezintă media timpilor de aşteptare, actualizaţi în timp real, la punctele rutiere de trecere a frontierei.

 

Poliţia de Frontieră Română recomandă accesarea aplicaţiei online şi tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar la unele puncte de trecere.

 

Aplicaţia este disponibilă aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/?vw=1 

şi pe site-ul Poliţiei de Frontieră Română: https://www.politiadefrontiera.ro/.

 

Mai multe detalii găsiţi aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-masuri-de-fluidizare-a-traficului-prin-punctele-de-trecere-a-frontierei—10026.html

 

_______________

 

Rovinietă

Cum ştiţi, toţi proprietarii de autovehicule din Romania trebuie sa deţină rovinietă atunci când circulă pe autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale. Acestea pot fi achiziţionate online, aici: https://www.roviniete.ro/

 

_______________

 

Sperăm să nu fie cazul, dar în caz de amendă…

Dovada plăţii unei amenzi aplicate de către Poliţia de Frontieră se poate transmite on-line aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-formular-pentru-transmiterea-dovezii-de-achitare-a-amenzii-aplicate-de-catre-politia-de-frontiera-256.html

 

 

STUDII ÎN ROMÂNIA (reluat)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ADMITEREA 2017 PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI

LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

 

Universitatea din București pune la dispoziția candidaților români de pretutindeni, din diaspora, Bulgaria, Croația, Moldova, Albania, Macedonia, Serbia, Ucraina, Ungaria, Israel și Grecia, un număr total de 175 de locuri pentru studii universitare de licență, masterat și doctorat.

 

Astfel, Universitatea din București scoate la concurs, 97 de locuri pentru studii universitare de licență, 60 de locuri pentru studii universitare de masterat şi 18 locuri pentru studii universitare de doctorat.

 

Înscrierea la admiterea din acest an, pentru studii universitare de licență, se face online prin transmiterea dosarului de înscriere la adresa de e-mail: crid_etnici@unibuc.ro

 

Data limită pentru înscrierea la studii universitare de licență la Universitatea din București este 31 august 2017, iar rezultatele se vor afișa în data de 11 septembrie 2017. Confirmarea locurilor se realizează în perioada 11 – 14 septembrie 2017 prin trimiterea formularului de înscriere completat disponibil aici. Mai multe detalii găsiţi aici: http://www.unibuc.ro/e/n/admitere/admi-roma-de-pret-2017-2018/

 

Procedura de admitere la studii universitare de masterat şi doctorat este proprie fiecărei instituții de învățământ superior. Mai multe detalii aici: http://admitere.unibuc.ro/infoadmitere/

 

Studenților declarați admiși la studii universitare de licență, masterat și doctorat, care nu cunosc limba română, Universitatea din București le oferă posibilitatea de a frecventa anul pregătitor de limba română, urmând ca după absolvirea acestuia să își continue studiile de licență, masterat și doctorat pentru care au fost admiși.

 

Mai multe detalii despre perioadele de înscriere, dosarul de admitere, distribuirea locurilor pe facultăţi şi alte informaţii utile, găsiţi aici: http://www.unibuc.ro/e/n/admitere/admi-roma-de-pret-2017-2018/

 

 

* * *

 

RECUNOAŞTEREA TITLURILOR ACADEMICE OBŢINUTE ÎN STRĂINĂTATE

 

S-a simplificat procedura de recunoaştere a titlurilor academice obţinute în străinătate (diplomele de studii de nivel licență, master, doctorat, postuniversitar, dar şi calitatea de conducător de doctorat sau funcţiile didactice ocupate în învăţământul superior din străinătate).

 

Mai multe detalii aici: https://www.cnred.edu.ro/ro/studii-universitare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ŞCOLARIZAREA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE STAT DIN ROMÂNIA

 

Au fost adoptate metodologiile ce reglementează procedurile de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul preuniversitar și superior de stat din România în anul de învățământ 2017 – 2018.

 

Începând de anul acesta, concursul de admitere la studii universitare de licență a românilor de pretutindeni se va realiza de către universități, pe locurile alocate românilor de pretutindeni, pe baza concursului de dosare și a criteriilor stabilite de acestea.

 

Pentru anul universitar 2017 – 2018 candidații pot să aplice pentru un număr nelimitat de universități, domenii și specializări (în anii anteriori se putea aplica la un singur domeniu și cel mult trei instituții de învățământ superior).

 

Pentru depunerea dosarelor de candidatură au fost aprobate următoarele modalități: electronic (pe o adresă de e-mail stabilită de instituția de învățământ superior), prin poștă pe adresa universităților.

 

De asemenea, tinerii din Republica Moldova pot trimite dosarele pe e-mail dosarerepmold@edu.gov.ro, la Ministerul Educației Naționale, în timp ce candidații din diaspora au la dispoziție adresa dosarerompret@edu.gov.ro sau misiunile diplomatice ale României, care vor transmite dosarele la minister și de aici mai departe la instituțiile de învățământ superior dorite.

 

Vedeţi Metodologia de școlarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România:

https://www.edu.ro/metodologia-de-%C8%99colarizare-rom%C3%A2nilor-de-pretutindeni-%C3%AEn-%C3%AEnv%C4%83%C5%A3%C4%83m%C3%A2ntul-superior-de-stat-din-rom%C3%A2nia-pe

 

 

Mai multe detalii despre numărul locurilor alocate şi metodologiile de şcolarizare aici: https://www.edu.ro/ministerul-educa%C8%9Biei-publicat-procedurile-privind-%C8%99colarizarea-rom%C3%A2nilor-de-pretutindeni-%C3%AEn

 

* * *

 

DECLARAREA APARTENENȚEI LA IDENTITATEA CULTURALĂ ROMÂNĂ

 

În procesul de implementare a noii metodologii, înscrierea în învăţământul superior de stat din România este necesară completarea unei declarații de apartenență la identitatea culturală română, cuprinsă în Legea nr. 299/2007 (vezi aici).

 

Declaraţia se poate completa, pe proprie răspundere:

  •          la sediul Ministerului Românilor de Pretutindeni – MRP (din Bulevardul Primăverii nr. 22, în intervalul 9.00-18.00, de luni până vineri), fără programare prealabilă, pe baza actului de identitate deținut de solicitant;

         la sediul Ministerului Românilor de Pretutindeni – MRP (din Bulevardul Primăverii nr. 22, în intervalul 9.00-18.00, de luni până vineri), fără programare prealabilă, pe baza actului de identitate deținut de solicitant;

  •          sau la sediile misiunilor diplomatice ale României.

         sau la sediile misiunilor diplomatice ale României.

 

Pentru informații suplimentare privind declarația de apartenență la identitatea culturală română, puteți consulta experții MRP prin e-mail, la adresa: formularedu@mprp.gov.ro

 

Mai multe detalii sunt disponibile aici: http://www.dprp.gov.ro/mrp-ofera-sprijin-candidatilor-romani-din-afara-granitelor-pentru-admiterea-in-scolile-si-universitatile-romanesti/

 

 

 

ROMÂNII DIN MAREA BRITANIE (reluat)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DREPTURILE ANGAJAŢILOR ÎN MAREA BRITANIE PE ÎNŢELESUL TUTUROR

 

Inspecția Muncii Britanică, o organizație înființată pentru a proteja angajații împotriva exploatării, a realizat un material informativ despre protejarea drepturilor angajaţilor conform legislaţiei Marii Britanii.

 

Materialul oferă informaţii despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă, etc. şi poate fi consultat aici: http://www.gla.gov.uk/media/3022/glaa-workers-rights-12pp-a7-romanian.pdf

 

Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la:

E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk

Telefon: +44 (0)345 602 5020

Linie de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804

 

 

CERERI DE FINANŢARE (reluat)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ACORDAREA FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI — MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA LEGII NR. 321/2006

 

S-a modificat și completat, prin proiect de lege, cadrul legislativ privind procedura de acordare a finanţărilor nerambursabile din bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora.

 

Principalele modificări şi completări aduse actului normativ se referă la:

  •          Introducerea posibilității de finanțare a unor proiecte care vizează menținerea legăturii românilor din străinătate cu țara, suplimentar față de tematicile finanțate până în prezent, circumscrise identității culturale, etnice, lingvistice şi religioase, dreptului la liberă întrunire și asociere;

         Introducerea posibilității de finanțare a unor proiecte care vizează menținerea legăturii românilor din străinătate cu țara, suplimentar față de tematicile finanțate până în prezent, circumscrise identității culturale, etnice, lingvistice şi religioase, dreptului la liberă întrunire și asociere;

  •          Completarea definiției beneficiarilor de finanțări nerambursabile, conform necesităților rezultate din practica de până în prezent. Astfel, pot beneficia de finanţări nerambursabile asociațiile, fundațiile, unitățile de cult, alte categorii de organizații neguvernamentale ale românilor de pretutindeni și organizațiile internaționale și alte persoane fizice autorizate sau juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate;

         Completarea definiției beneficiarilor de finanțări nerambursabile, conform necesităților rezultate din practica de până în prezent. Astfel, pot beneficia de finanţări nerambursabile asociațiile, fundațiile, unitățile de cult, alte categorii de organizații neguvernamentale ale românilor de pretutindeni și organizațiile internaționale și alte persoane fizice autorizate sau juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate;

  •          Posibilitatea stabilirii de priorităţi geografice şi tematice multianuale pentru acordarea de finanțări nerambursabile în sprijinul românilor de pretutindeni, prin Strategia națională pentru românii de pretutindeni, în scopul asigurării implementării politicilor publice privind românii de pretutindeni.

         Posibilitatea stabilirii de priorităţi geografice şi tematice multianuale pentru acordarea de finanțări nerambursabile în sprijinul românilor de pretutindeni, prin Strategia națională pentru românii de pretutindeni, în scopul asigurării implementării politicilor publice privind românii de pretutindeni.

 

Mai multe detalii aici: http://www.dprp.gov.ro/parghii-de-finantare-dedicate-sprijinirii-romanilor-de-pretutindeni/

 

* * *

 

FONDURI PENTRU ROMÂNII DE PESTE HOTARE — SESIUNE DESCHISĂ PE TOT PARCURSUL ANULUI

 

Sesiunea de finanţări nerambursabile susţinute de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni este deschisă pe tot parcursul anului.

 

Pentru a beneficia de finanţarea nerambursabilă este necesară existenţa unor surse de finanţare proprii sau atrase ale solicitantului în cuantum de minim 10% din valoarea totală a finanţării acordate.

 

Pentru mai multe detalii consultaţi Ghidul Beneficiarului 2017: http://www.dprp.gov.ro/inc/uploads/2016/11/Ghidul-Beneficiarului-2017.pdf

 

Cererea de finanțare, însoțită de documentele aferente (v pagina 6 din Ghid), poate fi trimisă electronic la adresa de e-mail: cabinet.ministru@mprp.gov.ro

 

Toate documentele de finanţare se găsesc în format editabil aici: http://www.dprp.gov.ro/finantare/

 

* * *

 

DEPUNEREA PROIECTELOR ŞI OBȚINEREA FINANȚĂRII — SESIUNI DE PREGĂTIRE

 

Se organizează o serie de seminarii de informare și instruire a cetățenilor români aflați în afara granițelor în vederea familiarizării cu procedurile, cadrul legal și documentele necesare depunerii și implementării cu succes a proiectelor.

 

Astfel de acțiuni vor avea loc în mai multe orașe din Italia, Spania sau alte state, în funcție de interesul comunităților.

 

Mai multe detalii aici: http://www.dprp.gov.ro/mrp-organizeaza-seminarii-de-pregatire-pentru-asociatiile-romanesti-din-afara-granitelor/

 

 

ÎNVĂŢAREA LIMBII ROMÂNE (reluat)

 

 

CURSURI DE LIMBA ROMÂNĂ ÎN ITALIA

 

Harta interactivă a şcolilor unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română din Italia poate fi consultată aici: https://www.google.com/maps/d/u/0/viewer?mid=1cYXfVgazTZ5eWvpuhxAYBJMVMJI&ll=41.79351869960528%2C12.047484599999962&z=6

 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.

 

Mai multe detalii aici: http://roma.mae.ro/node/949